Myelom-Gruppe Rhein-Main

Ultima modificare: 12 ianuarie 2013

Despre Myeloma Euronet

Anita Waldmann
President of Myeloma Euronet

Viziunea Myeloma Euronet: Fiecare bolnav de mielom din Europa să se facă auzit

 

Myeloma Euronet, o organizaţie non-profit alcătuită din numeroase grupuri de bolnavi de mielom constituie o iniţiativă europeană menită să stimuleze conştientizarea mielomului multiplu, o formă tot mai răspândită a cancerului măduvei osoase.

Myeloma Euronet furnizează informaţii privind diagnosticarea, tratamentul şi îngrijirea persoanelor care suferă de mielom multiplu şi îi susţine pe membrii organizaţiilor în îndeplinirea misiunilor acestora.

De asemenea, Myeloma Euronet susţine, atât independent cât şi în colaborare cu alte organizaţii cu obiective similare, persoanele care suferă de mielom multiplu.

 

Myeloma Euronet a fost lansat la al 10-lea congres al Asociaţiei Europene de Hematologie (EHA) de la Stockholm, la 3 iunie 2005.

Scopurile retelei Mieloma Euronet sunt urmatoarele:

  • Furnizarea informaţiilor privind diagnosticarea, tratamentul, îngrijirea şi asistenţa corespunzătoare pentru bolnavii de mielom şi familiile acestora
  • Susţinerea cauzei bolnavilor de mielom şi a nevoilor acestora la nivelul factorilor politici de decizie din domeniul medical al UE şi împărtăşirea celor mai bune practici în vederea conceperii unor politici adecvate la nivel european
  • Asigurarea accesului egal la cele mai ridicate standarde privind tratamentul şi îngrijirea
  • Constituirea parteneriatelor între membrii Myeloma Euronet în vederea împărtăşirii experienţelor şi cunoştinţelor
  • Încurajarea creşterii numărului de grupuri noi de bolnavi de mielom pe întreg teritoriul Europei, în special în oraşele şi ţările în care acestea nu sunt prezente momentan
  • Stimularea conştientizării la nivel european privind mielomul multiplu în rândurile factorilor importanţi şi ale publicului

Valorile fundamentale ale Myeloma Euronet:

  • Diversitate
  • Transparenţă
  • Profesionalism
  • Integritate
  • Angajament
  • Reprezentarea bolnavilor de mielom

 

Myeloma Euronet este o asociaţie internaţională non-profit (Association Internationale sans but lucratif, AISBL) înregistrată în Belgia
rue de Dampremy, 67/32
B-6000 Charleroi
Număr de înregistrare în Belgia: 883.729.287
Secretariatul Myeloma Euronet Secretariat se află în Rüsselsheim, Germania.

 

Myeloma Euronet este membru al Coaliţiei Europene pentru Bolnavii de Cancer (ECPC), al European CanCer Organisation (ECCO) şi al Organizaţiei Europene pentru Boli Rare (Eurordis).

Myeloma Euronet colaborează cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMEA) şi este înscrisă în Registrul reprezentaţilor grupurilor de interese al Comisiei Europene.

Strategia Myeloma Euronet iulie 2009 - iunie 2012 poate fi descărcată de aici (111 KB PDF).